Nu pricep de ce
oamenii simt nevoia sa aiba pareri radicale despre orice. Inteleg parerile
argumentate, dar doar atunci cand, cel putin, asculti cealalta parte sau te
documentezi catusi de putin. Inteleg repulsia fata de
extreme. Si eu o am. Pot sa cred ca totul e adevarat sau fals intr-o anumita
masura, dar nu inteleg acel 100% adevarat sau 100% fals.
Fie ca e vorba de
stil de viata, de filmele la care te uiti, de cartile pe care le citesti sau
nu, de pasiunile pe care le ai sau ba, de mancare pe care o mananci sau o
eviti, de cum iti cresti copilul sau de cum te speli pe cap, prea multa lume
din jurul meu tinde sa aiba o parere radicala. Serios, chiar crede cineva ca
exista o reteta pentru frumusetea fara batranete sau pentru viata fara de
moarte? Daca da, sa mi-o spuna si mie.
De cealalta
parte, exista dezbateri stupide pe absolut orice subiect. Inteleg argumentarea
de dragul argumentarii, pana si ironia de dragul frazei. Toata lumea vorbeste
la bere ce vrea sau isi pune ce
status-uri il calmeaza pe Facebook. Dar totusi, nu are rost sa dezbatem daca e bine sa
faci miscare sau daca e bine sa mananci legume si fructe, e ca si cum ne-am
contrazice pe culoarea cerului. Ani de zile am mancat un numar de legume de
puteam sa le numar pe degete. Dar n-am sarit niciodata in sus ca e bine ce fac
si ca sunt desteapta. Mananc dulciuri in cantitati nerecomandate, nu cred ca e
bine ce fac, dar e o placere pe care mi-o asum. Pana la urma chiar trebuie sa
renuntam la toate placerile? Chiar trebuie sa devenim de carton, fara pic de
colesterol si grasime?:)
Nu cred insa ca e
cazul sa ne mintim si sa transformam orice meteahna pe care o avem intr-o super
calitate sau sa zicem ca e mega bine cand de e a dracului de prost. Si, mai
mult, sa sustinem ca altii sunt idioti pentru ca nu au aceleasi pacate. Orice
alte justificari pot fi formulate, hai sa recunoastem ca e vorba de invidie.
Daca cineva e mai disciplinat, mai bun, mai curajos, trebuie sa aiba o hiba.
Asa, si daca are, trebuie sa ti-o spuna tie?
Nu poate fiecare
sa traiasca cum vrea, fara sa creada ca e cel mai bun din univers? Nu poti pur
si simplu sa faci ce-ti place fara sa devii propriul tau evanghelist si sa te
justifici in stanga si-n dreapta? E asa de greu sa accepti ca fiecare are
dreptul sa fie asa cum are chef, atat timp cat isi asuma? Sau vrei o statuie si
aplauzele publicului pentru fiecare cartof prajit ingurgitat sau lamaie
picurata (sa nu discriminam pe nimeni)?
Dar cel mai bine
ne pricepem la judecat, chiar si atunci cand suntem copia izbitoare a criticii
noastre. Pana la urma, un om cat de cat multumit de sine, nu simte nevoia sa-i
ia pe toti la puricat, nu-i asa?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu