I've never loved anyone the way I loved you.
Me too. Now we know how.
El scrie scrisori si invata sa iubeasca,
indragostindu-se de o femeie creata dintr-un sistem de operare, dupa chipul si
asemanarea a ceea ce avea nevoie. Un fel de psihoterapie metaforica, o depasire
a propriilor bariere, o regasire a capacitatii de a evolua.
Pentru ca dragostea, ca multe alte lucruri, se invata, cel mai adesea, din iubiri care se sfarsesc. Samantha, la inceput dotata doar cu o inteligenta matematica iesita din comun, invata sa aiba sentimente, se simte ranita, sufera si evolueaza, tocmai prin multitudinea de stari prin care trece. Construita pentru a-l intelege, reuseste sa ii dea fix ce are nevoie, atat afectiunea dupa care tanjea, dar si lectia de care avea nevoie. Cu un ritm de evolutie extrem de rapid, rolul ei e finit, dar esential. Intamplator sau nu, nici cresterea ei nu are legatura cu ecuatiile pe care stie sa le rezolve, ci cu starile prin care trece, prin fractiile "emotionale" la care gaseste solutie.
Trecutul este, in cele din urma, doar o poveste pe care ne-o spunem noua insine - o poveste care
ne bucura sau ne intristeaza, pe care o prelucram pentru a face lucrurile mai
usoare, prin care uneori ne absolvim de orice vina sau, dimpotriva, prin care ne
invinovatim. Dar, cel mai mult, este o poveste din care trebuie sa invatam ceva pentru a merge mai departe.
Intr-o lume a viitorului, in care tehnologia din ce in ce mai inteligenta ne devine cel mai apropiat lucru, nu este de mirare ca obiectul dragostei este chiar un obiect. Utopie sau distopie, chiar si in aceasta realitate virtuala, oamenii cauta tot apropierea, cuvintele frumoase si povestile cu sens. Inca au nevoie de scrisori de dragoste.
Falling in love is a crazy thing to do. It's like a socially acceptable form of insanity.
