Fetele au obsesia nunţii. Fie că au vrut-o, fie că nu, au ştiut cum îşi doresc să fie. Nuntă sau petrecere, mică sau mare, de prinţese sau nu, toate aceste idei, la care nici nu părea că s-au gândit, devin, în momentul cu pricina, foarte clare. De la prietene la cunoştinţe, niciuna nu a trecut nevătămată de sindromul "bridezilla", măcar aşa, pasager, câteva zile. Cel mai mult mă amuză discuţiile de genul: "Eu nu îmi doresc nuntă". Apoi intri în detalii: "Aş vrea o petrecere, cu puţini invitaţi, la mare". Oricât ne minţim, majoritatea ştim perfect ce ne dorim. Iar cele care se dau de ceasul morţii că nunta nu e importantă pentru ele, îşi pun rochii albe la nunţile altora.
Dorinţa de perfecţiune a viitoarelor mirese, pe care nu am înteles-o nici la mine, pare, la prima vedere, principala problemă. De parcă toate relele se evaporă în acest moment magic al măritişului, de parcă relaţia imperfectă devene perfectă, cu o baghetă fermecată. De parcă cineva merge la sală şi ţine regim în locul tău. De parcă presiunea şi stresul unui nou început sunt doar un norişor, mic şi pufos, care ţine loc de diademă.
Ei bine, se pare că lucrurile sunt uşor mai complicate. Nu pentru că un act schimbă totul, ci pentru că ţi-l asumi. Îţi asumi să crezi că va funcţiona pentru că, hai să fim serioşi!, nici un om sănătos la cap nu se căsătoreşte cu actele de divorţ în buzunarul de la spate. Aşa că te gândeşti: îl voi suporta toată viaţa, îl voi iubi toată viaţa, am pentru ce să lupt? Şi aşa începe procesul de educare. Încercarea de a-l schimba pe celălat pentru a scăpa de propriile anxietăţi.
Iar nunta nu este, de multe ori, decât un spaţiu de desfăşurare simbolică a acestor frici. Ce flori pun pe masă? Aaaa, nu te interesează? Niciodată nu te va interesa nimic. Nu eşti de acord să nu servim friptură? Niciodată nu vei ţine cont de părerea mea. Nu te implici? Tot timpul voi face lucrurile singură.
Cu acest arsenal de anxiete, sunt rare cazurile în care acei doi să îşi depăşească fricile la unison, fără scântei. Ori sunt beţi de dragoste, în spiritul începutului, şi vai ce-i aşteaptă, ori au trecut deja prin împărţirea acestor roluri şi prin războiul poziţionării, undeva pe la mijlocul relaţiei. Pentru că orice schimbare în viaţa unui om este o criză, care acceptată şi internalizată, se transformă în evoluţie. În caz contrar, în opusul ei, Aşa că hai să terminăm cu "bullshit-ul" de totul e la fel şi să nu ne mai minţim singuri cu basme şi reviste de doi lei,
