joi, 12 iunie 2014

Vorbite, auzite...undeva, cândva

Mai știi, iubitule? Iubitule e cel mai frumos cuvânt din lume. Și cât l-am disprețuit pentru banalitatea lui. Acum aș vrea să zic doar așa: Iubitule, îmi aduci și mie cana de cafea? Iubitule, știu că ești un dobitoc! Iubitule, hai în pat!

Ți-aș fi îmbrățisat toate femeile pe care le-ai părasit și le-ai rănit. Le-aș fi ținut în brațe și le-aș fi spus că va fi bine. Crede-mă pe cuvânt! Nimic nu e mai reconfortant decât să țin în brațe femeia care te plânge. Este ...ca și cum m-aș îmbrățișa pe mine.

Era seara. Știi doar că era seară. Și eu eram isterică. Nu aveam nimic mai bun de făcut.

El avea nevoie de stimulare intelectuală. Era așa… crescut într-o familie cu pretenții, de medici. Dar era doar un om de vânzări, cu veleități intelectuale. I-aş fi spus: dacă vrei stimulare, ieși la o bere. Nu poți cere într-o căsnicie stimulare intelectuală.

Dacă pune așa, fin, degetele pe tine, zici: “Fii mai bărbat”. Dar, altfel, e un golan. Vrei un golan? Normal ca nu vrei! Cine să vrea un golan? Atunci ai spune că nu știe să mănânce din farfurie.

Trebuie să rememorez acest moment. De undeva trebuie să încep și nu am fost în stare să găsesc un început mai bun. Le-am numărat pe toate câte au fost, de-a lungul vieții mele, le-am făcut cântece de jale. Seară de seară, oră cu oră, minut cu minut. Când am vrut, am știu exact ce și când s-a întâmplat. Dar acum, parcă a fost o transă. De aceea nici nu am nimic de povestit! A fost!

Mai știi când ți-am scris mail-ul ăla lung, covârșitor? M-am pus pe tavă! Ți-am spus, pe litere, în fiecare zi, ce am simțit. Le-am adunat la pachet și ți le-am trimis, ca un colet cu fundă. Și tu? Tu ce ai spus? “Scrii frumos”...

Te rog, spune-mi: Femeie, ești nebună! Este cel mai reconfortant lucru pe care l-aș putea auzi, acum, din gura ta.

Nu ești în stare de nimic! Chiar nu intelegi?
Nu știu cum m-ai suportat. Am fost atât de rea cu tine. Si totuși..tu te-ai întors, ai stat.
Acum spune-mi tu: te iubesc sau nu te iubesc?

Era frumoasă, da! Era foarte frumoasă în rochia ei albastră care se mula lejer pe corp. Te-am vazut! Nu-ți puteai lua ochii de la ea. Niciodată nu iși poți lua ochii de la o femeie frumoasă, pe care ai avut-o. Și ți-aș fi spus doar atât: Prostule, numai femei frumoase ai avut!

Trageai din nenorocita aia de țigară. Ți se părea că e iarba. Dar erai băut, desigur! Ti-am zis ca ești un dobitoc. Un dobitoc sinistru! Și aș fi continuat, dar m-ai intrerupt tu, pentru ca mi-ai șoptit la ureche: “Ce ți-aș face…”.

I-aș fi spus: “Fată, de ce dracu vrei să fii amantă? Nici măcar nu e însurat. Nici măcar nu are copii sau casă de împărțit. De ce dracu stai?” Dar asta vroia ea, să fie amantă.

Știi cum e când vorbești așa… în neant… și ai impresia că vorbele tale sunt auzite la mii de kilometri depărtare, dar la câțiva milimetri sunt doar un zgomot? Așa suntem noi, oamenii, împrăștiați în toate părțile…



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu