"Marele Gatsby" este unul dintre cele mai interesante filme de dragoste pe care le-am vazut in ultima perioada. Nu numai ca povestea e frumoasa, dar filmul o reinterpreteaza intr-un mod ironic si amuzant. Nu multe filme, care au ca punct de plecare romane consistente si bine scrise, au reusit sa nu creeze dezamagire, ba chiar imi vine greu in minte unul care sa nu o fi făcut. Ma gandesc, evident, la cele nereusite: de la "Dragoste in Vremea Holerei" la "Luni de fiere" sau, mai recentul, "One day". Transformate in povesti de dragoste facile si superficiale sau in filme erotice proaste, povestile din carti isi pierd esenta. Avantajul ecranizarii de fata este, in primul rand, bugetul consistent. Desi, initial, nu am inteles de ce e facut in 3D, nefiind film de actiune cu impuscaturi, lupte si lumi paralele, in final mi-a placut acest lucru.
Ce nu e Marele Gatsby? Un film ancorat in istorie, care sa redea cu acuratete toate detaliile epocii. Dimpotriva, te socheaza atunci cand ritmurile de jazz sunt intrerupte cu Lana Del Ray, Florence and The Machine, Gotye sau Andre 3000, care reinterpreteaza "Back to black". Iar petrecerile opulente nu iti dai seama unde si cand se desfasoara, daca sunt in palat sau in club. Aceasta asociere, care poate parea ciudata initial, nu face decat sa "traduca" o poveste care, altfel, ar parea departata si n-ar putea sa apropie decat nostalgicii, clasicii devoratori de istorii apuse. In plus, o presara cu o oaresce ironie, creand o punte intre tine, cel de acum, si ei, cei de atunci. Aici cred eu ca sta surplusul din film, pe care unii il acuza, dar care mie mi-a placut, pentru ca ne-a lasat sa fim un pic ironici si detasati.
Nebunia si idealismul lui Gatsby, individul cu o identitate falsa care se dovedeste insa cel mai constant cu el insusi, sunt actualizate subtil. Pare despris din roman barbatul care innebuneste la gandul ca femeia pe care o iubeste ar fi putut sa se oprească vreodata din dragostea pentru el, dar ramane actuala lupta pentru putere, prestigiu si bani. Gatsby este vesnicul optimist care isi contruieste o lume imaginara, si se transpune in ea intr-un mod imposibil, pentru a se simti atotputernic. In timp ce Gatsby ramane, in esenta, un idealist, Daisy isi joaca rolul de femeie frivola pana la capat, atat de bine incat regasesti in ea frivolitatea intruchipata, inteleasa, justificata, enervanta...adevarata.
Pe scurt, regizorul te ajuta sa zambesti, dar si sa empatizezi. Dar sa nu fie prea multa empatie... sa nu uitam ca povestitorul, catalizatorul povestii, sfarseste intr-un spital de psihiatrie. Dupa ce absoarbe ca un burete viata altora, traind practic doar prin ei, ramane secatuit, ca si cum ar trai el insusi intreaga desartaciune a lucrurilor.
Chiar daca nu ne cufundam in profunzime, avem parte de replicile deja clasice si savuroase si de frumusetea cuvintelor spuse intr-o engleza cum rar mai gasesti in filme.
"His parents were shiftless and unsuccessful farm people--his imagination had never really accepted them as his parents at all. The truth was that Jay Gatsby of West Egg, Long Island, sprang from his Platonic conception of himself. He was a son of God... and he must be about His Father's business, the service of a vast, vulgar, and meretricious beauty. So he invented just the sort of Jay Gatsby that a seventeen year old boy would be likely to invent, and to this conception he was faithful to the end".
"I hope she'll be a fool--that's the best thing a girl can be in this world, a beautiful little fool".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu