Cheesy me

Uneori iti traiesti viata in paralel, ca si cum ai trei sau patru vieti in acelasi timp. Esti ca intr-un roman care se desfasoara pe mai multe planuri. Si aici si acolo. Partea buna e ca lucruri care te enerveaza si ti se par insurmontabile intr-o parte devin futile in cealalta. Si tot asa.

Asta te face ca in final sa iti dai seama ca lucrurile nu sunt asa cum par. O zi proasta nu se compara cu un bolnav de depresie, aflat intr-un spital din Romania, care sufera si de o boala cronica si care se uita la viata lui ca la un esec total. Sau cu o tanara aflata la inceput de viata care afla ca are o boala pe care trebuie sa o duca pana la final. Stiu, tot timpul ne gandim ca nu ni se poate intampla noua. Ca noi suntem cei norocosi, cu stea in frunte, care nu au parte de asemenea lucruri. E ca in reclamele agresive cu accidente de masina, care sunt refulate instant, pentru ca impactul este prea puternic. 

M-am tot gandit cum sa exprim asta. Am sucit-o pe toate partile si prima data nu a iesit. Mi-e greu sa spun ce inseamna aceasta schimbare, care de fapt nu e o schimbare, esti tu mai mult decat oricand. Vorbeam cu o prietena foarte draga, care a petrecut trei saptamani total rupta de ce insemna viata ei de zi cu zi, in locuri minunate. Iar cand s-a intors mi-a zis ca si-a dat seama ce e important pentru ea. Am auzit o poveste despre o experienta in India si erau cateva cuvine tare frumoase care o rezumau - "o lectie despre umilinta". O lectie despre umilinta este o lectie in care te bucuri de ce ai si iti dai seama ca ceea ce ti se pare putin pentru altii este mult. 

Cand te detasezi un pic si privesti lucrurile asa, cateva ore mai multe de munca sau cateva ore mai putine de somn, cateva drame la activ sau in curs de desfasurare nu sunt decat un pic de piper care presara viata. Nu inseamna nimic.

Eu incurajez oamenii sa se duca la psihoterapie, pentru ca tot cochetez cu acest domeniu si am vazut destul de multe vieti distruse. Dar dincolo de mersul la psihoterapie, important e sa gasesti acele lucruri care te intorc la tine. 

Mi s-a facut o caracterizare foarte interesanta recent, ca as fi ca un baraj de acumulare, fara ecluze. Suna cam tehnic, stiu, dar ideea e ca toti suntem mai mult sau mai putin asa. Pana cand revarsam. Nu e un discurs motivational, nu cred in ele, e un gand sincer pe care fiecare il are la un moment dat, dar de care uitam de foarte multe ori. Adunam in noi toate nimicurile, cand de fapt ar trebui sa le adaugam doar pe cele cu adevarat importante. O zi petrecuta altfel, trei saptamani in alta parte din lume, un proiect in care intalnesti oameni total diferiti de tine, care se dovedesc a fi mai frumosi decat ti-ai imaginat, daca scapi de ideile preconcepute...toate sunt cai prin care poti ajunge la ce e important pentru tine. Daca vrei. 

Cea mai frumosa amintire din liceu nu are legatura nici cu povestile de dragoste pastrate in hartii anonime, nici cu reusitele la olimpiade, nici cu petrecerile amuzante. A fost o simpla zi in care diriginta a venit la mine si m-a strigat. M-am uitat la ea si i-am zambit, din reflex. Mi-a spus: atat era, aveam o zi proasta si aveam nevoie de un zambet. E cea mai importanta lectie pe care am invatat-o: zambetul. Fiecare are o asemenea lectie, de care ar trebui sa isi aminteasca atunci cand i se ineaca corabiile. Nu s-a inecat nicio corabie, esti tot acolo, doar ca nu mai stii cine esti.