Ultimul film al lui Stere Gulea nu spune simpla poveste a unei nostalgice a comunismului, aflata in contradictie cu lumea. Familia si relatia parinte-copil sunt cel putin la fel de intens dezbatute in film, astfel incat ai impresia ca titlul e doar o coincidenta care seteaza contextul.
Emilia, baba comunista autoproclamata, reia legaturile cu fostii ei colegi de uzina, iar universul ei comunist se clatina in discutiile cu ceilalti. De altfel, modul in care ea priveste perioada comunista este una naiva si limitata. Nu se gandeste la implicatiile sociale avute, ci strict la viata ei, la faptul ca sistemul i-a "dat un loc de munca la oras" si "o casa la bloc", care i-au permis sa-si creasca copilul. De aceea, intoarcerea Emiliei la tara, in final, poate fi si un mod in care ea renunta la comunism, la fabrici si uzine, si se intorce acolo de unde a vrut sa fuga. Intrebarea ei simpla si sincera - "daca se gasesc usor lemne" - subliniaza fix fuga pe care a dus-o, de o viata asemanatoare cu cea a parintilor ei. La fel, fiica ei, Alice, cauta un destin diferit, in afara tarii, insa se confrunta cu lipsa unui loc de munca si cu un credit la banca, in conditiile in care tocmai urmeaza sa aiba un copil.
Desi titlul te trimite, poate, la un nou film despre comunism, este mai degraba o poveste despre familie si sacrificiu. Mi se pare o falsa problema, ridicata in criticile aduse filmului, ca este indreptatit in vreun fel comunismul asupra capitalismului. In fapt, nu se analizeaza princiipiile niciunui sistem, iar personajele din film nu sunt factori de decizie sau lideri de opinie, ci doar oameni simpli a caror privire naiva si ingusta depaseste rareori spatiul propriu. Oameni care ajung sa reinterpreteze, chiar si tardiv, lucrurile pe care le-au trait. Pelicula despre comunism care se filmeaza la ei in oras este insusi o cheie de interpretare, pentru ca Emilia nu are doar ocazia de a-si aminti, ci si de a reinterpreta acea perioada.
Este adevarat ca filmul este marcat cu glume si aluzii la perioada comunista, dar multe din acestea mi se par doar de decor, iar scopul final al regizorului este cu totul altul. In film nu este vorba de a critica intr-un fel sau altul, ci tocmai de a arata intelegere. Iar regiozorul lasa suficiente momente de introspectie, cand camera se opreste pe chipul sugestiv al Luminiteti Gheorghiu.
Stere Gulea o face pe Emilia umana, calda si devotata, iar Luminita Gheorghiu o interpreteaza cu desavarsire, alaturi de Marian Ralea, caruia mi se pare ca i se potrivesete rolul bonom din film ca o manusa. Pentru ca tot am vazut comparatii intre film si carte, tocmai mi-am luat romanul lui Dan Lungu sa trag concluziile singura. "Sunt o baba comunista" merita vazut, desi nu va asteptati sa va faca sa radeti cu lacrimi, rasul doar va poate stapani lacrimile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu