Iarna, Toscana este intimă, prietenoasă, cu turişti de-ai casei (italieni) şi cu mai mult verde decât aş fi crezut. Lipsesc viile coapte de toamnă sau copacii înfloriţi, pe dealuri primăvăratice, dar ai la schimb un soare molatec, sub care te plimbi liniştit şi fără griji, cu o densitate mică de oameni pe metru de destinaţie turistică, cu excepţia Florenţei, care este plină în orice anotimp te-ai afla.
Mă ştiţi că îmi place Italia, pentru că are cea mai bună cafea din lume, care tot timpul se bea cu ceva dulce lângă, pentru că are clima perfectă, e uşor să înţelegi ce se vorbeşte şi înveţi cuvinte frumoase, mănânci bine şi tot timpul ai ce să descoperi, pentru că te simţi ca acasă, într-un fel unic, de vacanţă. M-am îndrăgostit iremediabil de coasta Amalfi şi de Capri, într-o primăvară, am surprins în primele zile din anul trecut o Veneţie superbă şi o Verona scăldată în soare, m-am minunat de Taormina şi m-am desfătat cu cannoli în Sicilia, m-am plimbat neobosit pe străzile Romei, prin piaţetele mici şi cochete - o oază pitorească în gălăgie şi aglomeraţie, am ajuns şi prin Torino şi am văzut începutul de Alpi, dar nicio zonă nu mi-a plăcut mai mult ca Toscana. Nu un oraş anume, ci dealurile şi priveliştile care le leagă. Pe lângă Florenţa, unde arta te aşteaptă la fiecare pas, sunt nenumărate oraşe în care să-ţi petreci liniştit câteva ore, colindând străzi şi magazine, dar drumurile, dealurile şi satele italieneşti răsfirate, îţi aduc adevărata Toscana.
În partea de nord, am pornit de la cunoscutele Pisa, Florenţa şi Lucca, am urcat la piaţa Michellangelo la ceas de seară, unde am prins o înserare superbă peste Florenţa luminată şi am traversat de câteva ori Ponte Vecchio, iar în Luca nu am ratat o plimbare pe zidurile oraşului.
Partea cea mai frumoasă a început, însă, când un drum de trei ore s-a dublat ca timp pentru că nu ne-am abţinut să ne oprim şi să admirăm fiecare privelişte, îndreptându-ne spre inima Toscanei. Am făcut un popas în Montepulciano, o "cetăţuie" construită pe dealuri, în care trăiesc o mână de negustori şi manufacturieri autentici. Într-un final, pe seară, am ajuns în Sorano şi am descoperit un oraş medieval, mic, autentic, care părea nelocuit, Restaurantele se închideau pe la 10, am fost printre ultimii clienţi într-o bodegă în care m-am simţit ca în nopţile vechi de iarnă, când se dădea stingerea devreme şi fiecare se punea în casă la sobă. În Toscana, spre deosebire de alte locuri din Italia, nu am avut "experienţe turistice" în restaurante. Bucătăria a rămas destul de autentică în zonă, cu puţine feluri de mâncare, dar gustoase.
Dimineaţa, ne-a trezit o cafea mare şi minunatul gem de portocale din care se fac tartele tradiţionale din zonă - practic, descoperirea cea mai dulce din Toscana - şi ne-am dus să testăm băile termnale naturale la Cascate del Mulino. De altfel, Toscana este împânzită de astfel de locuri şi, după cum vă puteţi da seama, au fost create şi o mulţime de spa-uri în zonă. Ultima zi în partea de sud am petrecut-o în Pitigliano, poate cea mai frumoasă şi autentică localitate medievală pe care am ajuns să o vedem noi în Toscana, care îţi aduce, de pe stâncile de pe care este aşezată, dealurile verzi mai aproape,
În ultima parte ne-am întors spre nord, şi ne-am oprin în San Casciano, aproape de Florenţa. De aici, am vizitat Siena şi Monteriggioni, împânzit de turnuri şi muzee, de la muzeul vinului, la cel al torturii. Un orăşel pe care în maxim o oră îl străbaţi pe de-antregul, dar unde merită să poposeşti, mai ales la muzeul vinului, unde te aşteptă, pe lângă un pahar de Chianti, şi o nouă privelişte frumoasă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu