joi, 17 noiembrie 2011

Să mergem

Unu, doi, trei, şi! Ultimele mele drumuri au fost grăbite. M-am grăbit să merg, să adun, să uit. Mai ales, să uit! Dacă iau la socoteala ultimii doi ani, uitatul a fost cuvântul de ordine.

În Istanbul mi-am impachetat frumos inima făcută ţăndări, am lipit-o cu baclava şi cu alte însiropături prea dulci, iar la final am stropit-o cu ceai. I-am spus: gata, acum mergem din nou la drum! Cu atâtea zaharuri la bord, era greu să stea niţel pe loc. Aşa că, deşi n-a uitat destul, a zvâcnit din nou cu putere şi a mai crăpat pe ici, pe colo.

Rănită, am dus-o să-i arăt case de poveşti, cu pitici ieşiţi de sub pământ, care se pricepeau de minune la gâdilat tălpile. Ne-am pus pe mers grăbit, zburând cu ochii ici şi colo. Am mers prea frumos printre castele de păpuşi vorbitoare şi ne-am urcat pe dealuri prea înalte să ne putem potoli imaginaţia. E clar că de la Barceona mi se trage visatul prea mult, de-am alunecat sub pat şi am făcut cucuie încercând să mă ridic. Mi-am dat şi bobârnace să mă potolesc, de mă doare şi acum capul.

Vara a fost călduroasă şi statică. Nu mi-a placut de ea, nici ei de mine. Am aşteptat-o repede, să treacă, ca prea mă dizolvam în neştire. Aşa că nu-mi amintesc de ea. Să mă lase în pace! Mi-a plăcut mai mult să aştept Crăciunul. Aşa că, după prea mult insipid, indor şi incolor, am poposit printre Moşi Crăciuni de Ciocolată. aruncaţi prin porturi unde îngheţam cu o cană de vin fiert în mână, cu vorbe frumoase şi vesele. Şi ce dacă eram îngheţatî? Există mereu destul timp să o luăm de la capăt şi să ardem în neştire.

Şi am continuat să-mi îngheţ gândurile şi trecutul. Habar n-ai cum. Habar n-ai în ce lume. Habar n-ai cât de tăcut şi placid. Ca un vânt calm şi bun care trebuie să scuture toate bruienele. Apoi am ieşit la congelat gânduri. Într-o lume perfectă, prea perfectă, cu case prea bine conturate şi drumuri prea limpezi, bătute cu paşi repezi. Nu ştiu ce mai am exact de uitat, dar de amintit sunt prea multe. Fiecare amintire are rama ei.

Să mergem, deci, să mai strângem poveşti!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu