L-am gustat prima
data pe Philip Roth prin facultate, cu „Viata mea de barbat”. Nu stiu de ce,
dar la momentul respectiv mi-a dat senzatia de ceva destul de superficial. Nu
m-am atasat de el si nici el de mine si multi ani l-am evitat.
Pana cand mi-a
recomandat un cunoscator „Pastorala Americana”. O vreme m-am invartit in jurul
cozii si n-am stiut ce sa cred. Apoi am luat cartea in mana si am descoperit o
realitatea despre care stiam prea putine, protestele impotriva razboiului din
Vietnam care au generat haos intr-o societate abia asezata, si mai mult haos
intr-o familie „perfecta”, echilibrata - pamant manos pentru frumusete, fericire
si bunastare, pe care se putea planta cu usurinta fericirea. Dramele,
gandurile, de la cele mai mici si superficiale la cele mai profunde si
analizate cu care se confrunta o familie, in special un tata, in momentul in
care copilul isi incepe revolta fata de familie si apoi fata de intregul
univers, sunt atent si minunat redate. Un copil care respinge toate eforturile
de ani de zile ale parintilor de a sadi stabilitate si in schimb distruge, de la cei din jur pana la sine. Cat control
mai are un parinte, care a facut lucrurile cat se poate de corect, atunci cand
adolescenta, propaganda, rautatea, frustrarea, ura cronica ii distrug propriul
copil?
As reciti cartea,
cand voi ajunge la perioada mea de recitit, dar intre timp am descoperit alte
doua carti „de citit” ale lui Roth, iar lista mea nu se va opri aici.
„Complexul lui
Portnoy” m-a amuzat teribil, dar „Povestea lui orsicine” m-a intristat iar. „Povestea
lui orisicine” este despre boala, batranete si lupta cu propriile greseli, care
il pot cuprinde...chiar pe „orisicine”. Romanul incepe „in jurul mormantului” si
este tesut in continuare din cateva momente cheie care au marcat viata, dar mai
ales moartea. Un batran se retrage la
ocean, picteaza (momentul mult asteptat al vietii lui, care atunci cand vine nu il mai satisface) si se lupta cu propria singuratate, analizata
prin greseli si scuze. Tata urat de copii, mai putin de o fiica, sot si amant
parasit, maestru publicitar iesit la pensie, aproape pictor, copilul parintilor
lui care nu mai are parte de ocrotire...acum, doar un batran care se lupta cu
boala si alege singuratatea, personajul creat de Roth este, scurt si la obiect,
cat se poate de real, cat se poate de in carne si oase. Este un barbat care
renunta la tot la impulsul unei fantezii, o femeie: „Era cea mai nebuneasca
provocare din viata lui, aceea care, cum abia de-si dadea seama, putea sa
distruga tot”. Si a distrus.
Insa momenetul in
care te confrunti cu frica de moarte, cand boala te rapune, cand primeaza „dependenta neajutorarea, izolarea –
frica”, care „sunt atat de dezgustatoare si rusinoase”, puterea eu-ului scade
si ramane o tristete, atat.
Iar singurele
lucruri nepieritoare si solide din carte raman diamantele. „E un mare lucru
pentru un muncitor sa cumpere un diamant (...). Sotia lui poate sa-l poarte de
dragul frumusetii lui si poate sa-l poarte pentru statutul pe care i-l confera.
Si cand il poarta, omul asta nu e un simplu instalator – este un barbat cu o
sotie care poarta un diamant. Sotia lui poseda ceva ce este nepieritor.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu