Siciliano

Sicilia, mai mult ca oricare altă parte din Italia, îți cere răbdare să o descoperi. O găsești după ce mergi cu mașina două ore printr-un peisaj arid, printre clădiri aproape surpate, a căror însemnatate se cere descoperită. O găsești într-un detaliu la colț de stradă. Sau într-un cântec îngânat de vreun localnic, căci în Sicilia se mănâncă, se cântă și se stă. Te bucură, te înfurie, îți testează răbdarea, dar apoi te recompensează, astfel încât ai și uitat că ai avut vreo supărare. 

Agrigento, punctul sudic al Siciliei, este o cetate părăsită în aer liber. Cuvântul scorojit ar fi un eufemism, căci clădirile par că stau atârnate în propriile fundații. Dacă nu ar fi animat de oameni, orașul ar părea lăsat acolo doar ca amintire. Altfel, e cald şi primitor şi cu cele mai bune specialităţi din fistic.

Am ocolit, cu ignoranță și beți de căldură, Valle dei Templi, una dintre cele mai importante rămășițe din antichitate, mulțumindu-ne cu o privire de la distanță în drum spre Scala dei Turchi, o plajă cuibărită în stâncă albă, pe care te cațări cu grație până când găsești o umbră.

Palermo nu era în plan dar, oarecum dezamăgiți de Agricento și neîmbibați încă cu destul spirit sicilian, l-am străbătut într-o zi la fel de caniculară, cu popasuri dese și răcoritoare. Colorat și amestecat, cu savoare de mahala pe străzi lăturalnice, îți amintește de Napoli. La o privire mai atentă, clădirile îți dezvăluie inspirații arabe, nu degeaba au trecut şi ei pe acolo.

Am lăsat Catania, Taormina și Ortygia spre sfârșit, cu o pauză de o zi la Fontana Bianchi, o plajă mult lăudată de lângă Siracusa, cu nimic diferită de o stațiune amenajată la Marea Neagră. După o zi de lenevit, gustul Siciliei a devenit, însă, mai pronunțat, iar noi mai deschiși să-l primim.   

Catania e animată și vie, fie că te afli pe via Etnea sau pe străzi perpendiculare, fie în celebra piață de pește. Chiar și în cafenelele și restaurantele din piețele centrale, gusturile sunt autentic siciliene, nu se dezic în scopuri turitice. Descoperi acelaşi amestec de clădiri care "stau să cadă", de locuri colorate şi monumente impozante.

În Taormina e o adevărate plăcere să te plimbi pe străzi, să tot admiri peisajul de la înălțime, chiar dacă e plină de turiști și, în consecință, mai aglomerată decât în oricare alt loc în care am fost din Sicilia. Iar Teatrul Antic m-a impresionat chiar mai mult decât Collosseum-ul (deși nu se cade comparația). Poate o fi fost de vină marea care se unduia de la distanță printre stânci, poate o fi fost atmosfera încă vie pe care o emana (să făceau repetiții pentru Aida), dar mi-am zis că merită să mergi în Sicilia doar pentru o "Aida" în atmosfera aceea feerică. 

Cu excepţia Teatrului Antic, Ortygia mi-a ajuns cel mai aproape de suflet. Cu unul dintre cele mai frumoase domuri pe care le-am văzut, cu străduţe înguste şi cochete care se răsfrâng în piaţete voioase, cu localnici cât cuprinde, căci în Ortygia vin mulţi locuitori ai Siracusei, micuţul orăşel sicilian m-a cucerit de la prima privire. 

În Sicilia, localnici sunt mai clazi și mai binevoitori decât alte părți de prin Italia, iar mâncarea mai bună și mai diversă. Ar trebui probabil să încep cu faptul că sicilienii sunt mari amatori de păine. Până și înghețata se împachetează frumos în chifle pentru a fi mâncată. Partea bună e că, dacă te-ai săturat de pâine, paste și pizza, găsești o sumedenie de feluri de pești și fructe de mare (nu întâmplător Catania e celebră pentru piața de pește), dar și legume gustoase. Bineînțeles, orice masă trebuie asezonată cu o înghețată, un cannoli, fursecuri din fistic sau o brioșă însiropată, asemănătoare savarinei și foooarte bună.

După ce am mâncat multă Italia pe pâine în ultima vreme, am spus ca las Toscana pentru bătrâneţe. Acum, însă, parcă aş reveni asupra deciziei...

Ciao!

Pseudo-mini-revelații

Am repetat în gând, de multe ori, vorbele bunicii: "Nici binele, nici răul, nu pot dura pentru totdeauna". Așa că... cel mai bine e să-ţi trăiești și binele, și răul, cu gândul că se vor sfârşi. 

Când eram mică, citeam "Biblia pentru copii" şi l-am întâlnit pe Solomon. Mi-a plăcut așa mult de el, încât multă vreme mi-am dorit înțelepciune. Nu știam ce înseamnă, la vremea aceea, iar între timp am renunțat. Acum, aş vrea răspunsul la rugăciunea mea de copil. Să știu când să las să treacă și să știu când e cazul să lupt. Ce frumos ar fi să fiu înțeleaptă!

De cele mai multe ori, momentele noastre de intoleranță sunt legate doar de propriile noastre frustrări. Nu-ți crea orgolii false din faptul că ai fi mai bun decât alții. Mai bine fii mândru dacă ești mai bun decât erai. Iar atunci... vei fi umil.

Grecia pe o insulă "pustie"

Raiul e frumos tocmai pentru că e nu e plin de oameni. Iar dacă s-ar umple, s-ar transforma în iad. La fel e și cu Insulele din Grecia, spectaculoase și savuroase. Le poți, însă, respira pe de-a-ntregul atunci când sunt aerisite. Altfel, frumusețea lor pălește în fața valurilor de turiști.

Samothraki nu e sălbaticia întruchipată, gasești țipenie de om, dar întâlnești mai des capre după tufișuri. Este, însă, suficient de răsfirată pentru ca aerul grecesc să îți intre mult mai putenic în plămâni... și în suflet. 

Pensiunile nu s-au transformat în hoteluri impunătoare, ci și-au păstrat aerul grecesc, ușile albastre, pereții albi și gardurile colorate cu flori. Drumurile goale se unduiesc frumos pe malul mării sau urcă munții în așteptarea unor priveliști pictate în culori calde și apusuri blânde. Iar la început de iulie, verdele e încă verde, măslinii nu s-au topit încă sub razele soarelui, iar căldura o simți ca o adiere.

Dacă te saturi de liniște, de plaje aproape pustii, de traseuri în munți pe care le închei la cascade răcoroase, te urci pe două roți, îți lași părul să fluture și ajungi în Chora cea pietruită cochet, cu taverne fistichii. În Chora nimic nu e mai bun decât să savureezi o prăjitură bună, făcută în casă, alături de un pahar de vin, adăpostit în carafă. 

Dacă mai presari vacanța cu vibrații de mandolină și hohote de prieteni dragi, Samothraki ți se va lipi de suflet pentru totdeauna.