Arome de Napoli

Cand ajungi in Napoli, nu poti sa eviti primul contact vizual din piata Garibaldi, presarata de gunoaie. Nici nu poti sa treci cu vederea traficul infernal, masinile si motocicletele care nu tin niciodata cont de culoarea semaforului. In Napoli mafia e treaza si asta sperie putin, mai ales daca te gasesti la colt de strada langa o cruce care marcheaza moartea unui copil de 16 ani. La fel, in Napoli, hotii de buzunare sunt ubicui si poarta, pentru multi alti turisti, numele de romani. “C’est peut etre un petite roumaine voleuse”, a fost gluma buna a unor turisti francezi care asteptau trenul catre Sorento in gara din Napoli. Ei amuzandu-se, noi siderati, dar apoi precauti la vocile unor romani mai dubiosi din tren.  Dar, cu toate aceste precautii, cand incepi sa cutreieri Napoli, descoperi stradute asimetrice si pline de farmec, piatete care iti amintesc de Roma sau mahalalele cu rufe la geam, asemanatoare celor din Porto. Sa nu uitam italienii expresivi pe care ii gasesti intamplator pe strada, indragostiti, razand, cantand sau certandu-se cu la fel de multa pasiune. Iar Napoli incepe sa aiba un gust bun, la fel de bun ca pizza Margheritta, cu busuioc din plin, sau ca o cafea autentica, plina de aroma. Asa ca, chiar daca Napoli nu e cel mai curat oras din lume, nici cel mai frumos la prima vedere, e foarte aromat.

Nu am avut stare de ruine, in pofida istoriei cu care e incarcat orasul grecesc cucerit apoi de romani, stapanit o perioada chiar si de spanioli. Am simtit istoria pe strazi, dar nu in muzee, pentru ca am vrut sa ne bucuram de albastru, soare si plimbari din plin. Asa ca am petrecut cele cinci zile de vacanta printre scutere, ape, stanci si strazi inguste. Am pornit din piata Garibaldi catre port, am facut un popas in mahala, printre rufe, magazine de colt si mici comercianti, ne-am ferit de scutere si am ajuns in piata Plebiscito. Apoi in port, ne-am plimbat pe langa castele si strazi mai largi. In timpul saptamanii, dimineata, cand nu e nici sezon de vacanta, portul e o gura de oxigen. Putina lume, terase inca goale, mai putine gunoaie, turisti aruncati ici si colo, localnici care isi gaseau loc de plaja dupa ziduri, pe pietre. Cafeaua e buna peste tot in Napoli, la orice colt de strada, asa ca despre asta nu ai de ce sa-ti faci griji. Poti sa te asezi oriunde si sa savurezi privelistea si gustul cafelei. Cat despre patiserii, le consider cu mult inferioare celor frantuzesti. Mai degraba incerci feluri nenumarate de biscuiti de la supermarket. Asta nu inseamna ca nu gasesti in Napoli si prajituri pline de savoare, cum sunt cele de la Gambrinus, unde le-ai incerca pe toate, sau pe coasta Amalfi, unde gasesti bunataturi in barulete mici, unde nici nu te astepti. Cel mai bun dulce din Italia ramane insa inghetata, iar in asta sunt experti. Chiar si atunci cand nu esti iubitor de inghetata, cum sunt eu, nu ai cum sa ajungi in Italia si sa nu incerci o gelata vera. Plimba-te in pietele din Napoli si descopera de la obiecte de artizanat inedite (mici Papi, corni ai abundentei / norocului) la paste colorate si prosciutto la colt de strada.

Napoli iti ofera deschidere catre o sumedenie de locuri de vizitat. Daca trebuie sa te rezumi la cinci zile, trebuie sa faci o selectie serioasa si ramai cu o mare parere de rau ca trebuie sa alegi must-see-urile in pofida locurilor mai putin turistice.

A doua zi, ne-am imbarcat catre Capri. Orice s-ar spune despre Capri, e un loc cu o priveliste superba, pe care nu trebuie sa o ratezi. Dupa ce iei funicularul din port si ajungi in piata centrala, porneste pe jos pe stradute. Treci de concept store-urile de lux de la inceput, asta daca nu esti vreun miliardar care are resedinta de vara in Napoli, si mergi in nestire.

Trecand de zona turistica,  poti sa te bucuri de mirosul puternic de flori, de vilele ingrijite acoperite cu verdeata, sa te opresti pe la golfuletele care ineaca stanci, sa mai iei o gura de aer si sa te uiti din nou catre marea puternic de albastra. Apoi sa continui sa urci. Am mers catre vila Jovis, locul unde imparatii romani aveau resedinta de vara si isi construiau strategiile privind fasii de pamant aruncate in mare. Asa ca, daca te intrebi vreodata ce le place imparatilor, mergi in Capri si afla ca le plac marea, soarele, stancile care cad in apa, castelele la inaltime, cu o priveliste superba, si mirosul de flori.

Dupa un Proseco baut la inaltime, ne-am indreptat cu autobuzul catre Anacapri. Spre disperarea barbatului, am insistat sa vedem Grota Azzuro, o mare lectie de turism, asta ca sa nu spun o mare teapa turistica. Ne-am asezat in pozitia romantica in barca, asa cum ne-a fost recomandat, si am purces, vreme de cinci minute, in grota albastra, pe zgomotul barcargiilor, care fredonau  "O sole mio" si repetau “extremely beautiful” de mult prea multe ori pentru cele cinci minute de invartit cu barca prin grota. Mai elocvent este filmuletul de mai jos, asta daca va conving, cand mergeti in Capri, toate ghidurile turistice care va trimit intr-acolo.

Apoi am pornit catre Faro, unde ne-au asteptat linistea si racoarea, loc numai bun sa faci un popas pe seara si sa admiri pentru a nu stiu cata oara marea.

Urmatoarea zi am dedicat-o Vezuviului, singurului Vulcan inca activ din Europa, care a ingropat Pompei si Herculane. In afara de craterul inca fumegand, de urmele lavei printre munti, poti sa vezi marea si insulele in departare si orasele distruse de lava, unde noi insa nu am mai ajuns.

Dar, daca ajungi in Napoli, pasteaza-ti macar doua-trei zile pentru Coasta Amalfi. Asta pentru ca sa nu ajungi sa bifezi doar locurile turistice, cum am facut noi, care am avut doar o zi la dispozitie pentru toata coasta.  Ne-am delectat insa cu unul dintre cele mai frumoase trasee din lume, asa cum il numesc toate ghidurile turistice, de data aceasta pe drept. Chiar daca pana ajungi in Sorento cu trenul te trec ceva fiori pe sira spinarii, traseul pe coasta Amalfi merita tot efortul. Stancile se revarsa in mare, autocarul claxoneaza, urmeaza curbe inguste de tot si senzatia ca poti sa cazi in gol in fiecare moment. Apoi te opresti in Positano, iei o gustare la Bar Internazzionale (preferatul meu), vezi casele colorate frumos construite pe stanca, cobori catre mare pe stradute, te opresti sa mirosi lamai, sapunuri de lamaie, lichior de lamaie si tot ce altceva poate fi facut din lamaie, admiri obiecte de artizanat din ceramica sau iti faci niste sandale pe loc. Apoi ajungi pe plaja, te frigi la picioare, te racoresti in apa si urci din nou cu lungi popasuri prin magazine. 

Pornesti din nou cu autocarul si te opresti pe unde ai timp. Adica, in cazul nostru, doar in Amalfi. In Amalfi ai parte de piete largi si frumoase, restaurante la tot pasul si gelaterii cu inghetate de toate felurile si super bune. Piata Duomo, care se afla la cinci minute de port, este un loc numai bun de baut un vin, mancat o gelata, poposit la o vorba. Apoi poti sa te plimbi in nestire.

Am mai admirat o data privelistea coastei Amalfi din autocar si am ajuns din nou in Sorento, unde ne-am mai plimbat doar vreme de jumatate de ora, apoi am luat-o din nou inspre Napoli.

Utima zi am dedicat-o plimbarii prin Napoli, am vizitat celebrul cimitir al necunoscutilor, devenit sit istoric, am mers pe via Toledo, am facut un popas la Gambrinus, unde am baut o cafea si am mancat o prajitura de ciocolata cu o crema delicoasa de portocale si am terminat ziua cu o pizza la Trianon, nu la Michelle, asa cum ne-am propus initial si unde era o coada imensa. Pizza pe care am mancat-o a fost insa foarte buna, asa ca am ramas cu un gust delicious de Napoli.

Daca iti propui sa ajungi in Napoli, pe Coasta Amalfi si pe insule, ia-ti macar sapte zile, si chiar si asa e putin. Partea frumoasa e ca in fiecare zi traiesti o alta poveste.

Culese de la targuri

Numai in ultima luna au fost cel putin patru targuri de haine prin Bucuresti (Fabulous Fashion & Vintage Fair, V for Vintage, Cloud No 9, Scissors Day). Cred ca cineva ar trebui sa scrie un articol despre cati bani fac targurile astea sau oamenii care merg la ele:).

Se pare ca sunt o rampa foarte buna de lansare pentru tinerii croitori, pantofari sau designeri (evit sa-i includ pe toti in aceeasi categorie, desi toti se pozitioneaza asa), precum si o rampa de vanzari pentru brand-uri populare, dar mai inaccesibile. 

Am mai fost la astfel de targuri cu un an sau doi in urma. Dintr-un motiv sau altul, intre timp nu am mai ajuns, astfel ca am vazut diferentele mult mai clar. Targurile nu se mai pozitioneaza atat de vintage, ba chiar rar mai gasesti vechituri prin ele, in schimb sunt o gramada de nume noi.  Toata lumea exploateaza acum ideea de cool, ba chiar isi mai coboara si preturile, in asteptarea fashionistelor care nu ravnesc doar dupa Versace, ci navigeaza pe Molecule-F (prezent la majoritatea targurilor de care vorbesc).

Pe scurt, gasesti o gramada de lucruri frumoase. Am mai facut niste descoperiri in zona de pantofi si genti si e  chiar o oportunitate buna sa vezi in fata ochilor lucruri pe care le stiai doar de pe site-uri si de care nu erai prea sigura. 

Simina Filat a venit cu niste modele de genti chiar frumoase, la fel si cei de la Atelierele Harniciei, astfel ca pe partea asta au fost de toate pentru toti: de la plicuri colorate la genti sac mari de plimbat in ele tot dulapul.

Plicuri & genti Simina Filat

Geanta sac Atelierele Harniciei

La un alt targ (Cloud No 9), Tom Florian e cap de afis, iar unele dintre gentile lui sunt chiar interesante. La fel si cele de la Bookleta, pentru cititoarele inversunate:). Ii tot urmaresc online, la acest targ nu am ajuns.

Geanta sac Tom Florian

Geanta Bookleta, preferata mea

Pe partea de pantofi, CinderellaStore m-a cam dezamagit. Par draguti in poze, desi nu uau, insa nu i-am simtit tocmai comozi.  In schimb, m-am bucurat foarte tare sa o vad pe Oana Vasiloiu  la The One Scissors Day (nu am poze de aici, mi s-a descarcat telefonul). A venit cu incaltari foarte frumoase, iti mai trebuia doar norocul sa-ti gasesti marimea (Oana nu face produse in serie, deci nu are toate marimile pentru aceeasi pereche de pantofi, iar la targ a venit cu vreo 20 de perechi). Mi-as fi cumparat acesti balerini superbi din imagine, din pacate nu imi veneau.

Mariana Marin si Diana Antohi au venit la V for Vintage cu niste bluze si rochii interesante. Mi-au mai placut si fetele de la Fe[Male], prezente la Scissors Day cu niste lucruri frumoase la preturi la jumatate. Super reduceri au avut si PNK, Depot 96, Nissa, Musette sau Stefanel.

La o plimbare prin oras, targurile de mai sus sunt un popas numai bun, in mod sigur o experienta mult mai placuta decat mall-urile. Si cred ca astfel de initiative vor fi din ce in ce mai dese.

Culturile chiar se ciocnesc

Filmul "Old Boy" mi s-a parut genial si reprezentativ pentru ce inseamna un film asiatic bun. Avea in spate o poveste bine inchegata,chiar daca ireala, precum si o tema puternica si foarte des intalnita in cultura asiatica (din ce am vazut pana acum), razbunarea. Dupa ce a stat 15 ani inchis, privat de lumina zilei, traind intr-o carcera ca micuta Amalia care a trait printre lupi, un barbat este eliberat si readus la viata "normala", nu pentru a i se da o noua sansa la evolutie, ci pentru a i se aplica un plan de razbunare gandit in cel mai mic detaliu si pentru a-si face din fiica sa, pe care acum nu o mai recunostea, amanta. Pentru ca legatura de sange a dat nastere unui devotament sinistru, unei relatii ciudate, care, apoi, cand a fost trecuta prin filtrul ratiunii, a devenit calea sigura spre nebunie.

Ei bine, Chan-wook Park revine dupa 10 ani de la "Old Boy" cu "Stoker, un film mult europenizat, care o are cap de afis pe Nicole Kidman, "Stoker". 

Ce e drept, nu am vazut pana la capat trilogia razbunarii, ci m-am oprit la "Old Boy", dar asteptarile mele erau destul de ridicate. Din scurta mea incursiune in acest alt fel de a gandi, de a prezenta lucrurile si de a face film, specific asiaticilor, ma asteptam la ceva asemanator, chiar si cu Nicole Kidman pe afis. Kim Ki-duk nu s-a dezis nici in "Pieta", nici in "Arirang". Daca ai vazut "Insula" sau "Primavara, vara, toamna, iarna", filmele lui consacrate, il puteai recunoaste usor si in cele mai noi, chiar daca ramaneai cu o mica dezamagire, ca atunci cand ai inceput cu cel mai bun roman al lui Dostoievski, iar celelalte care au urmat, chiar daca patrunzatoare, nu mai reuseau sa ajunga tot acolo. Pana la urma, nici cea mai buna ciocolata nu e la fel de buna a zecea oara cand o mananci.  

Altfel spus, "Insula" m-a socat. Era printre primele mele filme asiatice vazute, in timpul facultatii, alaturi de "2046" si "In the mood for love" (Kar Wai Wong). Totul parea extrem in "Insula': nivelul pana la care poate ajunge o obsesie, felul stoic de a trai orice durere ca si cum e ceva mult prea natural, limitele la care te impinge dragostea (desi cred ca acest cuvant inseamna total altceva cand vorbim de asiatici). Nu stiu acum cum as percepe filmul, probabil diferit, dar nu am avut curiozitatea sa incerc. M-am uitat insa cu interes la "Pieta", film in care unui recuperator de debite i se schima viata dupa ce ii este descoperit calcaiul lui Ahile, mai precis lipsa dragostei de mama pe care a resimtit-o intreaga viata, aceasta vulnerabilitate fiind folosita in scop de razbunare. Pentru ca asa-zisa mama mimeaza apropierea pentru a-si razbuna propriul ei copil. Umilinta, violenta, furia si, mai ales, razbunarea, isi gasesc compensare in darurie si nevoie, insa toate acestea raman la un nivel primar, nu sunt trecute prin filtrul interpretarii.

Razbunarea, orgoliul, datoria, par sa primeze in filmele asiatice, invingand usor autoconservarea si morala (asa cum o intelegem noi). Ce se intampla insa cand aceste teme sunt europenizate, dezbatute si psihanalizate si, mai mult, interpretate prin ochelarii nostri? Din punctul meu de vedere, iese un film fara nicio tema majora, fara nicio drama in final, fara nimic cu care ai putea sa rezonezi pana la capat.   

Cam asta s-a intamplat cu "Stoker". Daca te uiti la trailer, vezi un monolog al lui Nicole Kidman care dezbate motivatia intrinseca a oamenilor atunci cand fac un copil. Te duce un pic cu gandul la psihanaliza si alte lucruri specifice femeilor europene isterice. Apoi mai vezi niste capete taiate, niste legaturi incurcate, mama-unchi, fiica-unchi, si nu prea stii cum sa le iei. De altfel, violenta extrema este ubicua in filmele asiatice, dar nu se opreste acolo.

Tot filmul, care se intinde pe vreo doua ore, am asteptat sa vad care e ideea, furata fiind de imaginile expresive. Pentru ca filmul este presarat cu snapshot-uri uimitoare, la nivel de imagine fiind unul dintre cele mai bune pe care le-am vazut in ultima perioada. O pereche de pantofi la fiecare noua varsta, pana in momentul in care nu mai stii unde te duc picioarele (sau capul). O nebunie tinuta sub control, pana cand aceasta izbucneste, in momentul in care obiectul furii tale nu mai este o pasare rara. Un copil naiv si destept care devine o bruta in momentul in care tatal nu ii mai poate gestiona nebunia latenta, prea asemanatoare cu aceea a unchiului razbunator, iesit de la nebuni, care tese o intriga putin plauzibila. O mama frivola, fara niciun control, nici asupra ei, nici asupra celorlalti. Niste ganduri aruncate, care nu converg catre o idee majora, care sa le lege. Singura la care m-am putut gandi, este ca nu ai cum sa controlezi nebunia. Asta sa fie totul? Daca da, monologurile lui Nicole Kidman trebuiau sa fie putin diferite...

Morala: filmul asiatic nu are nevoie de analiza. Nebunia lor ramane in locul in care o traiesc. "Stoker" poate fi vazut :).  

PS: Am citit acum acest review din "The Guardian" si aceasta paralela cu Hitchcock, la care nu m-am gandit, dar paragraful de mai jos mi se pare elocvent.

Where Hitchcock's original injected a small drop of poison into picket-fence suburbia, Stoker stands proud as a full-blown gothic nightmare, replete with cadavers in the freezer and sexual ecstasy in the shower. I'm not convinced it hangs together; I'm not even sure it's good. But its wild undulations cast a definite spell.