O viața și un film

„Life Itself” (sau...viaţa aşa cum este ea), surprinde cei 100 de ani de existență ai cinematografiei, o perioadă în care filmele, actorii, regizorii au devenit o prezență extrem de vizibilă în viețile noastre. Cum însă rolurile principale în viaţă sunt uşor diferite de cele din film, în spatele cortinei se ascund şi cei care au stârnit această pasiune. Iar unul dintre aceste roluri îi aparţine lui Roger Ebert.

A pornit ca un jurnalist acid, capabil să pună cuvintele la locul potrivit şi să surprindă lumea şi interesele din spatele faptelor aparente. Ulterior, şi-a început cariera de critic de film în cadrul publicaţiei „Chicago Sun Times”, unde a şi rămas până la sfârşitul vieţii. Coloana lui din ziar şi, ulterior, emisiunea pe care a găzduit-o împreună cu Siskel – „Sneak Previews” – au contribuit la creşterea apetitului pentru vizionarea de filme şi la crearea unui sistem de valori într-o industrie  care se extindea atât de repede, încât era cu atât mai dificil să îi găseşti repere de interpretare.

Sigur pe el, cu un cinism înnăscut, Ebert a avut un început de viaţă de adult tumultos şi un succes prematur. Acestea au fost o bază sigură pentru alcoolism, o luptă pe care a reuşi să o ducă fără să-i ştirbească măiestria peniţei. Tot pasiunea l-a făcut să se impună ca om de televiziune alături de Siskel, deşi îi lipseau prestanţa şi eticheta cerute pe micul ecran. Cu vederi diferite şi mereu în competiţie, au creat o echipă care, însă, nu şi-a sacrificat scopul.

Se cunoștea cu mulţi dintre cei pe care îi evalua și cărora, practic, le influenţa încasările, dar Ebert avea curajul atât îi să laude, cât şi îi să critice. Spiritul luptător l-a ajutat să învingă şi să să redefinească, chiar şi atunci când a primit diagnosticul crud de cancer.  A pierdut ceea ce îl definea cel mai bine, puterea vorbelor ascuţite, dar a găsit resurse în lumea digitală ce abia se forma, iar participanţii numeroşi pe care îi avea la conferinţe şi-au luat locul liniştiţi pe scaune, în faţa blogului pe care îl crease. O lecţie despre adaptare şi voinţă. A îndurat tratamente crunte, dar iată că a învins şi de această dată. Pentru că era mânat de ceea ce nu piere la primul, nici la al doilea eşec, pasiunea.

Atât povestea omului Ebert, presărată cu urcuşuri şi coborâşuri, cu fapte măreţe, dar şi greşeli, cât şi traseul său de critic de film, unde şi-au găsit locul şi opinii remarcabile, dar şi greşeli recunoscute sau nu mai târziu,  au jucat un rol important în ceea ce înseamnă, acum, cinematografia. Topurile cu cele mai bune filme, cheile de interpretare pe care le căutăm, au avut şi ele un început. Nu întâmplător, în 1975, Ebert a primit şi primul premiu Pulizer acordat unui critic de film, o nouă premieră.

Ebert a jucat, într-un final, un rol principal, de Oscar, dar nu într-un film, ci în propria viață dedicată cinematografiei.

Și un review al unui film minunat: